Trinidad Tobago le strică vacanța jucătorilor de la națională

Trinidad Tobago le strică vacanța jucătorilor de la națională
  • Publicat:
  • Actualizat:

Meciul amical de pe 4 iunie pică în mijlocul „concediului” dintre sezoane. Jucătorii nu știu cum să-și programeze pauza, atât timp cât încă nu se știe cine va fi convocat

Mulți titulari ai Stelei sunt deja în vacanță

Exceptând finalistele Cupei României, care se vor întâlni pe 1 iunie, Liga I intră în vacanță pe 29 mai, după etapa cu numărul 34, dacă nu chiar mai devreme. Câțiva fotbaliști nu-și pot face însă calcule de „concediu”, pentru că pe 4 iunie are loc amicalul cu naționala Trinidad Tobago, de pe Național Arena. Acțiunea programată la o dată oficială din calendarul FIFA le încurcă planurile posibililor convocați. „Nu știm deocamdată cine va fi chemat. Eu aș vrea să-mi iau un sejur undeva, la soare, dar trebuie să las planurile pe ultima sută de metri”, spune unul dintre jucătorii din Liga I, un obișnuit al acțiunilor cu prima reprezentativă. Cei care vor fi chemați vor mai avea la dispoziție după amical șapte-opt zile de vacanță, Steaua urmând să se reunească, de pildă, pe 14 iunie. Aceleași neconcordanțe sunt și pe agenda stranierilor.

Ultimii doi ani, cu probleme

În ultimii doi ani au fost mereu probleme cu meciurile amicale din vară. În 2011, Mutu, Raț și Săpunaru au absentat de la turneul din America de Sud. Dintre ei, doar Săpunaru a lipsit motivat (i-a decedat tatăl). „Voi avea o discuție cu ei. La națională, cât sunt eu selecționer, jucătorii nu vor avea nicio zi liberă”, a tunat atunci Pițurcă. Anul trecut, cinci jucători „au sărit” amicalele cu Elveția (30 mai) și Austria (5 iunie). Săpunaru a preferat un concediu în Antalya, Bogdan Stancu a fost programat la implant de păr, iar Cociș, Luchin și Dragoș Grigore au participat la cununii religioase. Ultimii patru au fost învoiți de selecționer.

Primele meciuri europene
Liga Campionilor
Turul 2 (Steaua) 16/17 iulie – 23/24 iulie
Europa League
Turul 1 (loc 3)    4 iulie – 11 iulie
Turul 2 (loc 2 și câștigătoarea Cupei) 18 iulie – 25 iulie

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
Se verifică banii românilor. Este obligatoriu să anunți. Termen până pe 27 Mai
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×